Dr. Ioana Vârtosu este medic de familie și fondatoarea Asociației Școala Mamei Junior, inițiată din dorința de a oferi sprijin și informații corecte viitorilor părinți. Astfel, a creat o comunitate dedicată educării și susținerii mamelor, oferind cursuri de puericultură și servicii de recuperare medicală pentru copii.

Pe lângă activitatea sa medicală, Dr. Vârtosu este implicată în proiecte sociale și educaționale, fiind recunoscută pentru contribuția sa în domeniul sănătății materne și infantile.

1. Ce v-a inspirat să înființați Asociația „Școala Mamei Junior” și cum a evoluat aceasta de-a lungul anilor?

Totul a început în 2003, când eram proaspătă mămică și studentă la medicină. Atunci am realizat că prietenele mele aveau întrebări la care eu deja știam răspunsul: cum decurge travaliul (aveam deja 4 ani de practică într-o maternitate), cum avem grijă de bebe – de la banala întrebare „Cum îi facem băiță?”. Mi-am dat seama cât de valoroase sunt aceste informații pentru tinerele mame, iar așa a luat naștere ideea de „Școala Mamei Junior”.

2. Cum vedeți rolul taților în educația prenatală și postnatală și ce măsuri ați luat pentru a-i încuraja să se implice activ în aceste etape?

Încă de la primele cursuri am fost impresionată de numărul de tătici dornici să participe. În România, tații sunt încurajați să se implice activ alături de mamă, beneficiind de un concediu legal de 15 zile lucrătoare în primele 8 săptămâni după nașterea copilului, cu o singură condiție: să participe la un curs de puericultură.

Cu ajutorul unui tătic – Călin Iepure – am reușit să aducem cursurile din sală în mediul online, făcându-le accesibile oricărui părinte, bunicilor și chiar asistenților maternali. Astfel, am ajuns până în prezent la peste 300.000 de cursanți pe www.cursdepuericultura.ro din toată țara.

3. Ce impact a avut Asociația „Școala Mamei Junior” asupra comunității locale și cum măsurați succesul programelor derulate?

În timp, am realizat că dincolo de nevoia de informare a părinților, putem contribui major în domeniul sănătății copiilor prin:

• Dotarea spitalelor, astfel încât niciun aparat să nu lipsească pentru a pune un diagnostic la timp și a salva vieți.
• Renovarea secțiilor de pediatrie, pentru ca fiecare părinte să poată intra cu încredere într-un spital de stat, fără teamă.
• Sprijinirea părinților copiilor cu dizabilități, prin oferirea de suport real.

Împreună cu peste 500 de voluntari și 3000 de donatori și sponsori, am reușit:

Să dotăm peste 100 de maternități și 50 de spitale și policlinici de stat. Să renovăm secții de pediatrie din spitalele din Timișoara.

Succesul îl măsurăm în mai multe moduri: investiția financiară, numărul de aparate medicale donate, numărul de copii care beneficiază de tratament, atragerea de noi sponsori și voluntari. Dar, cel mai important, impactul real se vede în fiecare copil salvat, în fiecare părinte care respiră ușurat și în fiecare medic care are cu ce să își facă meseria așa cum trebuie.

Cel mai provocator proiect? Cel dedicat exact copiilor. Orice mamă visează la ziua în care copilul ei îi sare în brațe, îi spune „mama”, merge la școală… Însă, din păcate, unele mame își văd acest vis spulberat brusc, fie la naștere, fie mai târziu, când primesc un diagnostic devastator.

Pentru județul Timiș, am realizat o „scrisoare” pentru fiecare părinte care primește un diagnostic grav, explicându-le drepturile, indemnizațiile disponibile și instituțiile, medicii și ONG-urile care îi pot ajuta.

Ne-am propus să aducem în România terapii inovatoare care să facă diferența reală în viața copiilor. Așa am început cu:

✔ Hidroterapia (din 2009), cu formare în Anglia și Elveția. ✔ Metoda Tomatis (din 2016), studiată în Franța. ✔ Integrarea neuro-senzorială (din 2018), implementată în Polonia.

De ce acestea? Simplu – hidroterapia stimulează sistemul nervos central, metoda Tomatis reeducă urechea internă și îmbunătățește limbajul, atenția și echilibrul.

Până acum, am lucrat direct cu peste 750 de copii, am asistat la primii pași ai unor copii care au stat ani întregi imobilizați, la primele cuvinte rostite după ani de tăcere, la prima zi de grădiniță, până la copii care au absolvit liceul și chiar facultatea.

Un caz care mi-a rămas în suflet? O fetiță oarbă care visa să devină terapeut. Chiar și eu eram sceptică la început. Dar, prin ambiția ei, nu doar că a terminat facultatea de kinetoterapie, ci astăzi este angajată la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca. O lecție despre a vedea abilitățile dincolo de dizabilități.

4. Care sunt principalele provocări în dezvoltarea programelor de hidroterapie pentru copiii cu dizabilități și cum le-ați depășit?

Cea mai mare provocare a fost și rămâne accesul la un bazin de recuperare.

De-a lungul anilor, am colaborat cu multe bazine de stat și private, însă de fiecare dată am fost dați afară. Uneori, am primit replici dureroase precum:

„Dacă știam că în bazinul acesta unde înoată și copilul meu intră și handicapații, vă scoteam afară demult!”

Din păcate, există încă o mentalitate închisă față de acești copii. Nu doar la accesul la bazine, ci și în grădinițe, școli, chiar și la spectacole.

În prezent, reușim să plătim accesul la un bazin privat datorită oamenilor cu suflet mare. Dar visul nostru este să existe în fiecare oraș din România un bazin special de terapie, accesibil oricărui copil.